Se afișează postările cu eticheta clatite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clatite. Afișați toate postările

duminică, 31 ianuarie 2016

Clătite cu lapte bătut

   Clătitele sunt preferate de multe persoane pentru că se gătesc repede, pot fi consumate în diferite combinații și sunt foarte bune.Însă rețeta de mai jos este absolut specială:

   Ingrediente:

   230 grame făină,
   2 linguri zahăr,
   un praf de sare,
   o linguriță jumătate praf de copt,
   un ou bătut,
   230 ml lapte bătut,
   2 linguri apă,
   2 linguri ulei de măsline,
   o lingură unt topit.




   Mod de preparare:

   Se încinge o tigaie non-aderentă.
   Se amestecă ingredientele uscate într-un bol și se face o gaură în mixul obținut.
   Se amestecă restul ingredietentelor, se pun apoi apoi în gaura făcută în primul bol.Se omogenizează totul cu ajutorul unui tel.
   Se ia câte un polonic mai mic din compoziție și se pune în tigaie.După 2-3 minute se întoarce clătita pe partea cealaltă.
   Se servesc delicioasele clătite cu lapte bătut, cu dulceață, sirop de arțar sau gem de fructe de pădure.



duminică, 22 noiembrie 2015

Clătitele care slăbesc

   De cele mai multe ori ne gândim la clătite ca și la o aglomerare de carbohidrați, zahăr si grăsime.
   Clătitele pe care vi le propunem au un conținut ridicat de proteine, pot constitui micul dejun ideal într-un regim de slăbit și nu sunt incluse în categoria bombelor calorice.
   Secretul constă în înlocuirea făinii, margarinei și laptelui, cu iaurtul grecesc.Acesta are de două ori mai multe proteine față de cel normal și jumătate din zahărul conținut de cel clasic.În același timp iaurtul grecesc este bogat în probiotice și astfel are grijă de sănătatea intestinală.
   La această rețetă mai puteți adăuga ouă, scorțișoară, extract de vanilie.Se pot pune și alte arome, cu condiția să fie naturale, iar zahărul sau alți îndulcitori nu sunt necesari.
   Prepararea se face în mod normal, iar o tigaie specială din teflon ar fi ideală pentru a elimina folosirea uleiului.

joi, 19 noiembrie 2015

O rețetă deosebită de clătite

   Clătitele sunt un desert simplu de făcut, dar cu această rețetă vă veți bucura de niște clătite absolut minunate și sănătoase, cât ai bate din palme.
 

   Ingrediente: o banană, o linguriță de scorțișoară, două ouă.
   Preparare: se decojește banana, se pune într-un bol, se pisează mărunt și se sparg deasupra ei cele două ouă.
   Se adaugă scorțișoara și se bate totul foarte bine cu telul, până la omogenizare.
   Se încinge o tigaie și se prăjesc în mod normal clătitele.
 

   Poftă bună!