miercuri, 13 februarie 2013

Tratamente cu hrean

   Hreanul este un leac popular străvechi, folosit de mulți ani.
   Multe persoane folosesc acest medicament natural deosebit de eficient în gripe și în răceli.
   Ceva mai blând decât ardeiul iute, este foarte bun în tratamentul bolilor cronice.
   De aceea, cei care au sinuzită, bronșită ori rinită cronică pot apela la ajutorul lui din timp, pentru a avea o toamnă și o iarnă fără probleme.
 

   Sinuzita, rinita acută și cronică, adică nasul înfundat, se pot vindeca fără greș, folosind o rețetă naturistă.
   Se pun pe frunte două-trei linguri de hrean ras, învelite într-o basma de culoare roșie.
   Hreanul se ține între 5 și 30 de minute pe frunte și la rădăcina nasului.
   Cei cu o piele foarte sensibilă se vor unge în prealabil cu o alifie de gălbenele și vor ține mai puțin cataplasma, altfel pot apărea inflamații serioase.
   În tratamentul gripei și al guturaiului, desfundarea nasului este foarte importantă, pentru a evita complicațiile bronșice și pulmonare. 

   Ca tratament rapid al sinuzitei, acest leac are rezultate, dacă îl urmăm timp de cinci zile, de două ori pe zi.
 

   Bolile pulmonare grave se vindecă foarte bine dacă pe lângă tratamentul clasic, pe care este foarte necesar să nu îl întrerupeți, mai folosiți și următorul remediu: 12 ouă, cu coajă cu tot (atenție să fie spălate foarte bine), se țin timp de 12 ore în suc natural de lămâie (trebuie să le acopere), apoi se bat bine, se amestecă cu un kilogram de hrean curățat de coajă și dat pe răzătoare, un litru de țuică naturală tare (sau pălincă de prune) și un kilogram de miere.Daca aveți, se poate adăuga și puțin sirop din muguri de pin sau brad.Amestecul se ține la macerat într-un borcan, vreme de nouă zile, după care se strecoară prin tifon și se ia zilnic câte un păhărel, după mesele principale.
   Este un tratament bun și pentru vindecarea sechelelor pneumoniei, precum și pentru tuberculoza pulmonară.
 

   Bronșita se tratează eficient cu hrean și miere de albine.
   Peste trei lingurițe de hrean ras se pun trei linguri de miere, după care se amestecă bine și se lasă un sfert de oră să se întrepătrundă.Se administrează tot acest amestec pe parcursul unei zile.Tratamentul durează minimum trei săptămâni.