sâmbătă, 20 februarie 2016

Tort din trei ingrediente

   Cui nu-i plac torturile? Mai ales cele frumos ornate și care au mai multe tipuri de cremă?
 

   Este destul de complicat și costisitor să realizezi un tort deosebit, tocmai de aceea această rețetă este foarte simplă și nu ai nevoie decât de trei ingrediente.
 

   Nu necesită coacere, iar rezultatul este delicios, așa că trebuie să încerci acest tort.



   Ingrediente:

   Cremă de brânză bătută spumă sau frișcă,
   Căpșuni tăiate felii,
   Biscuiți graham.

   Pentru modul de preparare, vizionați următorul video.

Dieta de 7 zile pentru celulită

    Celulita este una dintre cele mai mari probleme ale oamenilor, ea fiind prezentă mai ales la femei, însă există şi bărbaţi care prezintă urme de celulită.Celulita apare de obicei din cauza regimului alimentar neadecvat şi a sedentarismului.Vă oferim o dietă de 7 zile care să vă ajute să atenuaţi efectele celulitei asupra corpului dumneavoastră: 


Ziua 1

Mic dejun: iaurt, branză proaspătă, pâine din cereale integrale.

Gustare: Un fruct sau un suc de fructe.

Prânz: salată de cartofi cu peşte la grătar, o felie de pâine din cereale integrale.

Gustare: Fruct sau suc de fructe.

Cina: Legume la abur, piept de pui la grătar, salată, pâine de secară.

Ziua 2

Mic dejun: Muesli cu lapte slab.

Gustare: Migdale

Prânz: Tocăniţă de varză, carne slabă şi salată de sfeclă.

Gustare: Cafea neindulcită.

Cina: Legume la abur, piept de pui la grătar, salată, pâine de secară.

Ziua 3

Mic dejun: Suc de morcovi, cafea neagră.

Gustare: Seminţe nesărate de floarea soarelui.

Prânz: Salată de conopidă, pui la grătar, pâine de secară.

Gustare: Fruct sau suc de fructe.

Cina: Iaurt, pâine cu secară, salată.

Ziua 4

Mic dejun: Muesli cu lapte slab.

Gustare: Salată de fructe.

Prânz: Supă din carne de vită, cartofi şi morcovi, salată, pâine de secară.

Gustare: Suc de legume.

Cina: O felie de pâine integrală, gem, o cană de ceai verde.

Ziua 5

Mic dejun: O felie de pâine cu gem, o cană de ceai verde.

Gustare: Un fruct.

Prânz: mâncare de mazăre, pâine de secară, salată.

Gustare: Fruct sau suc de fructe.

Cina: Legume la abur, peşte, salată, pâine de secară.

Ziua 6

Mic dejun: Suc de fructe sau legume, brânză slabă, pâine de secară.

Gustare: Un fruct sau salată de fructe.

Prânz: Mâncare de soia, salată de cartofi şi suc de roşii.

Gustare: Căpşuni cu ciocolata neagră.

Cina: Legume la abur, piept de pui la grătar, salată, pâine de secară.

Ziua 7

Mic dejun: Suc de morcovi, cafea neagră.

Gustare: Seminţe nesărate de floarea soarelui.

Prânz: Salată de conopidă, piept de pui la grătar, pâine de secară.

Gustare: Fruct sau suc de fructe.

Cina: Paste integrale.


    Pe lângă acestă dietă vă recomandăm să consumaţi cel puţin 2 litri de lichide pe zi, să faceţi mişcare şi dacă aveţi posibilitatea să faceţi şi un masaj anticelulitic de cel puţin 2 ori pe săptămână.

Cremă de zahăr ars

   Crema de zahăr ars este un desert preferat de multe persoane, este simplu de făcut, iar gustul este extraordinar.

   Ingrediente:

   o cană de 200 de grame cu zahăr pentru cremă,
   un litru de lapte,
   o esență de rom,
   8 ouă,
   o cană de 150 de grame cu zahăr pentru caramel,
   un plic cu zahăr vanilat.

   Mod de preparare:


   Se pun cele 150 grame de zahăr într-un vas înalt și se lasă pe foc, până devine maro.Nu se ține prea mult deasupra flăcării, pentru că riscă să fie amar.După ce s-a topit, se ia cratița de pe foc și se distribuie uniform pe pereții vasului.
   Cu ajutorul unui mixer, se bat ouăle până devin spumă, apoi se adaugă toată cana de zahăr pentru cremă și zahărul vanilat.Se adaugă laptele și se amestecă mereu.Se adaugă esența de rom și zahărul vanilat.Se pune toată compoziția în cratița tapetată cu caramel (după ce caramelul s-a întărit).Se pune vasul cu cremă într-o tavă umplută pe jumătate cu apă fierbinte. 



 

   Crema de zahăr ars se pune în bain marie.Cuptorul trebuie să fie încins la 160 de grade.
   Desertul trebuie să stea la cuptor o oră și jumătate, până când se rumenește.
   Când este gata, se lasă să se răcească și se pune la frigider pentru 2 ore.

Dieta Andreei Marin

    Andreea Marin este una dintre cele mai cunoscute vedete din România, ea fiind foarte mult timp în lumina reflectoarelor, timp în care a încercat mereu să aibă grijă de aspectul fizic până în cel mai mic detaliu.După naşterea fiicei sale Violeta, Andreea a reuşit să scape de peste 22 de kg cu ajutorul unui nutritionist la care a apelat după ce a terminat de alaptat.Andreea a făcut câteva mărturisiri pe blogul personal despre obiceiurile alimentare din acea perioadă: 

”Pentru o bună bucată de vreme cel puţin, pâinea (de orice fel!), dulciurile, pastele şi orice tip de ulei (chiar şi cel de măsline) au fost excluse din meniul meu. Carnea (slabă, doar de pui, vită sau peşte, fireşte) şi legumele nu erau gătite cu niciun strop de ulei. La îndemână este şi opţiunea simplă, carnea la grătar, unde poţi să aşezi şi câteva felii din legumele tale preferate, care să-i împrumute aroma. Dacă îţi plac organele, îţi poţi permite, de exemplu, o porţie de limbă în aspic. Excepţia care-mi făcea plăcere: mezelurile nu prea grase, dar fără restricţie de cantitate şi cremvuştii ce pot fi însoţiţi de savoarea unui muştar fără zahăr. Şi, deşi ceapa sau usturoiul nu sunt indicate, nu strică din când în când un mujdei de usturoi făcut simplu, cu apă.Un NU hotărât sucurilor de orice fel, mai cu seamă celor îmbuteliate, indiferent că sunt acidulate sau ba (câte un suc proaspăt, făcut pe loc doar din anumite fructe cu continut de zahar scazut a devenit posibil doar în săptămânile de dieta în care fructele şi legumele erau permise; e important de ştiut că fazele dietei urmate de mine însemnau succesiuni de câte două săptămâni în care alternam reţetele, nedând astfel corpului meu ocazia să devină rezistent în faţa fazei de dietă urmate şi să stagneze la o greutate intermediară). Excepţia care mi-a făcut mare plăcere: limonada, cu îndulcitor în loc de zahăr, dar la fel de gustoasă. Apa, plată sau minerală, mi-a fost recomandată în cantitate minimă de 2 litri de lichid pe zi. Nu mi-a fost prea uşor să respect această îndrumare, recunosc. Nicio pauză mai mare de maxim 3 ore între mese! O mare greşeală e aceea de a-ţi închipui că e bine să mănânci cât mai rar, o dată sau de două ori pe zi. Și nici o masă după ora 20”.

Budincă de banane

   Dacă nu ai încercat budinca de banane, nu știi ce desert bun și delicios, pierzi.
   Pentru a prepara o astfel de budincă ai nevoie de câteva ingrediente și pașii necesari preparării sunt mai jos.


   Ingrediente:

   6-8 banane feliate,
   450 ml lapte,
   un plic de budincă cu aromă de vanilie,
   un pachet cremă de brânză,
   400 grame lapte dulce condensat,
   340 grame frișcă,
   2 pungi de vafe cu aromă de vanilie.




   Mod de preparare:


   Se tapetează cu hârtie de copt o tavă și se pune o pungă de vafe în ea, apoi bananele feliate.
   Se mixează laptele cu budinca.
   Separat se mixează crema de brânză cu laptele condensat, până se obține o compoziție pufoasă.
   Se pune apoi peste compoziția cu budincă, se omogenizează, se toarnă peste banane și se adaugă restul de vafe.
   Se bagă în frigider pentru câteva ore, apoi se servește.

luni, 15 februarie 2016

Slăbeşte 10 kilograme în 7 zile cu această licoare

    Dacă doriţi să slăbiţi şi să aveţi parte de un corp de invidiat, pe lângă multă mişcare, trebuie să evitaţi şi să consumaţi dulciuri şi mâncăruri grase şi pline de calorii.De asemenea puteţi să apelaţi la cure pe bază de băuturi care să vă ajute să scapaţi de grăsimi mai rapid.
   Cura urmatoare durează doar 4 zile, timp în care trebuie să consumi doar alimente sănătoase. Pentru a prepara această băutura eficientă în arderea grăsimilor, ai nevoie de:

• 2 litri de apă,

• Un castravete tăiat felii,

• O lămâie tăiată felii,

• O linguriţă de pudră de ghimbir sau o rădăcină de 2 cm de ghimbir proaspăt ras

• 12 frunze de mentă.

Cum procedezi

Puneţi apa într-un recipient şi apoi adăugaţi toate celelalte ingrediente, amestecând bine. După ce le-aţi combinat, acest amestec se ţine la frigider peste noapte (7-8 ore). Dimineaţa următoare se strecoară şi se consumă doar partea lichidă pe tot parcursul zilei. Deci, se pregăteşte de seara şi se consumă începând cu dimineaţa următoare.

Pe tot parcursul dietei, puteţi avea orice mese doriţi, însă nu trebuie să beţi nimic altceva decât aceasta apă. Puteţi să o purtaţi cu voi oriunde mergeţi, trebuie doar să aveţi puţină bunăvoinţă. Cele mai bune rezultate, în ceea ce priveşte pierderea în greutate, le-au avut persoanele care, pe lângă acest consum de apă , au efectuat periodic şi exerciţii fizice, acestea pierzând până la 12 kilograme în aproximativ 30 de zile. După incheierea celor 30 de zile de dietă, puteti mentine greutatea corporală la care aţi ajuns pentru timp îndelungat, dacă veţi consuma aceasta apă măcar două zile pe săptămână.

Tort Doboș

   Tortul Doboș ne aduce aminte de copilărie și este un desert cu care sigur nu vei da greș dacă îți dorești să impresionezi.



   Ingrediente:

   Pentru foi:
   100 grame făină,
   50 grame unt,
   100 grame zahăr,
   6 ouă.

   Pentru cremă:
   250 grame unt,
   250 grame zahăr,
   400 grame ciocolată,
   50 ml apă.

   Pentru glazură:
   20 ml smântână,
   200 grame zahăr.


   Mod de preparare:

   Ouăle se bat cu zahărul, pe baie de aburi.Când compoziția devine legată, omogenă, se dă deoparte și se lasă să se răcească.Se adaugă făina și untul.Se omogenizează.Se folosește o tavă de copt, întoarsă și se așază o foaie pergament.Se coc foi în strat subțire, apoi se lasă la răcit.
   Pentru cremă se prepară un sirop din zahăr cu apă, se lasă să fiarbă bine, apoi se lasă la răcit.Se topește ciocolata pe baie de aburi.Siropul se adaugă peste ciocolata topită.Toată compoziția se spumează cu untul moale.Crema se întinde între foi și prăjitura se lasă la frăgezit până a doua zi.
   Se pregătește o glazură de caramel punându-se zahărul la topit.Când se topește și devine rumeniu, se adaugă foarte repede smântâna.Se omogenizează, apoi se toarnă glazura pe ultima foaie de aluat de pe prăjitură, se întinde cu un cuțit cu lamă lată.