miercuri, 10 februarie 2016

Salată bavareză

   Atunci când nu știi ce să mai gătești, poți alege o salată delicioasă, care se prepară în 30 de minute, pentru care ai nevoie de doar câteva ingrediente:



   Ingrediente:

   8 cartofi albi, făinoși,
   2 castraveţi acri,
   o ceapă roșie,
   4 ouă,
   4 linguri maioneză,
   un praf de sare,
   un praf de piper.

   Mod de preparare:

   Se spală bine cartofii și se pun la fiert în apă cu sare, în coajă.
   Cele 4 ouă se fierb tari, iar castraveţii muraţi se taie cuburi.Ceapa se taie peștișori.
   Cartofii fierți se curăţă de coajă, se taie cuburi și se amestecă cu maioneza, cât sunt calzi.
   Se adaugă restul ingredientelor: castraveţii bine scurși de zeamă, ouăle, ceapa, sare si piper după gust.Se amestecă totul cu atenție.

   Poftă bună!

Prăjitură cu vanilie și brânză

   Una dintre cele mai bune prăjituri, preferată de gospodine și de musafiri, este cea cu vanilie și brânză.Iată cum trebuie să o prepari:

   Ingrediente:

   două foi de aluat,
   două cutii de cremă de brânză, la temperatura camerei,
   230 grame zahăr,
   o linguriță vanilie,
   un sfert de pachet de unt (topit),
   o lingură scorțișoară,
   4 linguri zahăr.




  Mod de preparare:

   Se încinge cuptorul la 180 de grade Celsius.Se pulverizează puțin spray de gătit într-o tavă de copt.Se pune o foaie de aluat în tavă, acoperind și marginile tăvii.Se bagă tava în cuptor pentru 5 minute.
   Între timp se mixează crema de brânză cu zahărul și vanilia.Se scoate tava, se întinde peste aluat crema și se acoperă cu a doua foaie de aluat.Se sigilează marginile, împăturindu-le.
   Se unge prăjitura cu untul topit, după care se pres
ară scorțișoara și cele patru linguri de zahăr.Se bagă tava în cuptor pentru 30 de minute.

În ce direcţie merge autobuzul?

   O simplă problemă de logică a dat mari bătăi de cap multor adulţi, însă potrivit unor cercetători, pentru copii acest test este unul extrem de simplu.Acest test pune urmatoarea întrebare: în ce direcţie se deplasează autobuzul din imagine?

    Răspunsul este destul de simplu, dacă descoperim indiciile: 
- la o privire mai atentă îți poți da seama că ușile autobuzului nu se văd, ceea ce înseamnă că… sunt pe partea opusă. Acest indiciu ne ajută să deslușim misterul.Dacă ne-am afla în Marea Britanie, șoferul ar trebui sa stea în partea dreaptă, opusă ușilor. Asta înseamnă că autobuzul s-ar deplasa spre dreapta. În schimb, în România, ca și în majoritatea țărilor, volanul vehiculelor este pe partea stângă, având ușile pe partea opusă (cea pe care nu o vedem). În acest caz, mijlocul de transport se deplasează cu siguranță spre stânga.
    Se pare că între copii şi adulţi există diferenţe în procesul de gândire, astfel copii se folosesc de primele indicii vizuale şi sunt mai rapizi, pe când adulţii caută indicii mai complicate care de multe ori le distrage atenţia de la soluţia simplă.

Cel mai delicios tiramisu

   Rețetele pentru tiramisu sunt numeroase și care de care mai sofisticate.Dar dacă vrei să îți iasă un tiramisu delicios, cât mai repede și mai simplu, alege rețeta următoare:

   Ingrediente:

   2 linguriţe cafea instant (nes),
   2 linguri vin de Marsala,
   50 grame fulgi ciocolată amăruie,
   225 grame Mascarpone,
   4 linguri whiskey,
   2 linguri zahăr pudră,
   250 ml frişcă,
   ½ linguriţă esenţă de vanilie,
   8 pişcoturi, rupte în câte 3 bucăţi,
   o lingură cacao, pentru servit.




   Mod de preparare:
   Cafeaua instant se dizolvă în 100 ml apă.Se adaugă vinul şi se lasă să se odihnească.
   Fulgii de ciocolată se pun în blender şi se amestecă până se zdrobesc.
   Într-un vas adânc se pune brânza Mascarpone, whiskey-ul şi zahărul.Se amestecă aproximativ un minut cu mixerul până se omogenizează.
   Separat, frişca se amestecă bine cu esenţa de vanilie până se întăreşte.Când este gata, se încorpozează cu o spatulă în crema de brânză.
   Jumătate din bucăţile de pişcoturi se înmoaie în cafea.Se pun în pahare sau în vase mici.Deasupra se pune ciocolată, apoi se completează cu cremă de mascarpone.Se continuă cu încă un strat de pişcoturi înmuiate în cafea, apoi ciocolată şi mascarpone.Se servesc reci, pudrate cu cacao.

Greutatea ideală în funcţie de vârstă

    Pentru a urmări în permanenţă starea noastră de sănătate şi predispoziţia la boli, ar trebui să ţinem cont şi de greutatea noastră în funcţie de vârstă.Trebuie să ţinem cont de faptul că această greutate ideală ţine de fiecare persoană în parte şi nu trebuie să ne comparăm cu cei din jurul nostru.Mai jos aveţi un tabel care vă arată care este greutatea ideală în funcţie de vârstă.

    Dacă descoperiţi că aveţi mai puţine kilograme decât ar trebui, ar fi bine să faceţi o vizită la medic şi să verificaţi dacă nu cumva suferiţi de vreo afecţiune care v-a afectat organismul.
    Dacă sunteţi la o greutate ideală înseamnă că aveţi un organism sănătos şi ar fi indicat să îl păstraţi în felul acesta prin diete, un stil de viaţă echilibrat şi cel puţin 30 de minute de mişcare în fiecare zi.
    Dacă aveţi kilograme în plus, ar trebui să începeţi să le daţi jos cu ajutorul dietelor şi a mişcării, pentru a evita apariţia unor boli cardio-vasculare sau a diabetului.

Brioșe cu Nutella

   Brioșele sunt delicioase și la mare căutare indiferent de modul în care alegi să le pregătești.Însă brioșele cu Nutella sunt absolut demențiale.



   Ingrediente:

   Pentru brioșe:
   450 grame făină albă cernută,
   230 grame zahăr alb,
   1/2 linguriță sare,
   2 lingurițe praf de copt,
   75 ml ulei vegetal,
   2 ouă,
   un borcan de Nutella,
   175 grame iaurt grecesc.


   Mod de preparare:
   Se încinge cuptorul la 200 de grade Celsius.Se pune hârtie de brioșe în tava specială.
   Se amestecă făina cu zahărul alb, sarea și praful de copt.În alt bol se mixează uleiul, ouăle și iaurtul grecesc.
   Se pune mixul cu făină peste mixul cu ingredientele umede și se omogenizează.Se umple pe trei sferturi tava cu brioșe cu această compoziție.Se pune peste fiecare brioșă Nutella într-un strat generos.Se acoperă Nutella cu altă parte de compoziție.Se bagă tava în cuptor pentru 20 de minute.

duminică, 7 februarie 2016

Gogoși cu brânză

   Când îți este poftă de o porție de gogoși, trebuie să alegi rețeta de mai jos.Vei obține gogoși moi, pufoase, delicioase, cu care sigur te vei delecta.


 

   Ingrediente:

   1/4 kg brânză de vaci,
   50 grame unt,
   2 gălbenușuri,
   200 grame făină,
   10 grame drojdie,
   2 linguri cu zahăr,
   o lingură cu lapte,
   sare.

   Mod de preparare:

   Brânza de vaci se freacă cu untul și cu cele 2 gălbenușuri.Drojdia se diluează în laptele călduț și se pune peste brânză.
   Pe urmă se amestecă făina cu sarea, zahărul și compoziția de brânză.Se frământă bine și se lasă la dospit o oră.
   Pe urmă se întinde cu sucitorul la o grosime de un deget.
   Cu un păhărel se taie gogoșile și se prăjesc pe ambele părți în ulei fierbinte.Se pudrează cu zahăr vanilat.