marți, 14 iunie 2016

Dieta de 3 zile

   În această dietă este necesar să se consume alimente sărace în calorii timp de 3 zile, apoi se revine la mese mai consistente timp de 4 zile.
   Dacă va fi urmată cu strictețe și se respectă, rezultatele sunt uimitoare.

   Această dietă funcționează pe descompuneri chimice.Nu trebuie schimbate sau modificate nici unul dintre alimentele de mai jos.
   Se poate folosi sare și piper, dar niciun alt condiment.
   Dieta trebuie ținută timp de 3 zile consecutive.În cele trei zile se poate slăbi până la 4,5 kilograme.După trei zile de dietă, se consumă alimente obișnuite fără excese alimentare.După patru zile de mâncat normal, este recomandat să se revină asupra dietei  timp de alte 3 zile.
   Pe lângă dieta, se recomandă exercițiile fizice.
   Nu se iau gustări între mesele principale.
   Cafeaua sau ceaiul sunt valabile doar pentru primele mese din ziua 1, apoi se va consuma doar apă.Consumul de apă este nelimitat.




   Ziua 1:
   Micul dejun: o jumătate de grapefruit, o felie de pâine prăjită, 2 linguri de unt de arahide, o cană de cafea sau ceai (cu cofeină).
   Prânz: 1/2 cană de ton (la conservă sau proaspăt), o felie de pâine prăjită, ceai sau cafea (orice infuzie, atât timp cât este cofeinizată).
   Cina: 85 grame de carne (orice tip de carne), o cană (aproximativ 130 grame) cu fasole verde, o jumătate de banană, un măr mic, o cană cu înghețată de vanilie.


   Ziua 2:
   Micul dejun: un ou, o felie de pâine prăjită (ideal din făină integrală), o jumătate de banană.
   Prânz: o cană cu brânză Cottage (sau o felie de brânză Cheddar), un ou fiert tare, 5 biscuiți crocanți dietetici.
   Cina: 2 crenvurști din carne de curcan sau pui, o cană (130 grame) cu broccoli, 1/2 cană cu morcovi, 1/2 banană și 1/2 cană de înghețată de vanilie.


   Ziua 3:
   Micul dejun: 5 biscuiți crocanți, o felie de brânză Cheddar, un măr mic.
   Prânz: un ou fiert tare și o felie de pâine prăjită.
   Cina: o cană cu ton, 1/2 banană, o cană cu înghețată de vanilie.

Chec cu lămâie și iaurt

   Pentru un desert dulce, parfumat, ușor și simplu de preparat, urmați rețeta de mai jos:

   Ingrediente:
   4 ouă,
   un pahar de iaurt de 125 de grame,
   două pahare rase cu zahăr,
   trei pahare cu vârf cu făină,
   un pahar cu ulei,
   coaja rasă de la o lămâie,
   o linguriță cu suc de lămâie,
   un praf de sare,
   o linguriță cu praf de copt.




   Mod de preparare:

   Se încălzește cuptorul, se unge tava de chec cu unt și se tapetează cu făină.
   Se amestecă ouăle cu zahărul, până când se fac spumă, se adaugă uleiul, lingurița de suc de lămâie și iaurtul, apoi se amestecă.
   Se adaugă făina, coaja de lămâie și praful de copt și se omogenizează compoziția încet.
   Se răstoarnă în tavă și se coace prăjitura 20-30 de minute la 200 de grade.
   Checul este gata când are o culoare frumoasă și este consistent la atingere.

Prăjitura Adoro

   Această prăjitură nu necesită coacere, se face în maxim 15 minute și este incredibil de gustoasă.

   Ingrediente:
   biscuiți simpli,
   alune.
   Pentru crema de ciocolată:
   55 grame ciocolată amăruie,
   45 grame amidon,
   65 grame zahăr,
   un praf sare,
   750 mililitri lapte,
   esenţă de vanilie,
   105 grame unt de arahide.
   Pentru crema caramel:
   200 grame zahăr,
   50 mililitri apă.
   100 grame unt,
   50 grame smântână.
   Pentru glazură:
   200 grame ciocolată amăruie
   100 ml frișcă lichidă.




   Mod de preparare:

   Crema de ciocolată:
   Amidonul, zahărul, un praf de sare şi laptele se pun pe foc până se obţine o cremă tare.Se ia vasul de pe foc şi se adaugă esenţa de vanilie.Ciocolata se topeşte pe baie de apă.Crema se împarte în două: jumătate se amestecă cu ciocolata topită, iar restul de amestecă cu untul de arahide.

   Crema caramel:
   Apa şi zahărul se pun pe foc până se evaporă toată apa.Se continuă încălzirea la foc mare până se caramelizează zahărul.Se adaugă smântâna şi untul.Se omogenizează compoziţia.Se ia de pe foc şi se lasă să se răcească.

   Într-o formă de cozonac tapetată cu folie alimentară, se aranjează un strat de biscuiţi amestecați cu alune.Peste acest prim strat de biscuiţi și alune se pune o treime din crema de ciocolată.Se întinde uniform pe toată suprafaţa.Se pune încă un strat de biscuiţi și alune, apoi o treime din crema amestecată cu unt de arahide.Încă un strat de biscuiţi și alune, o treime din crema de ciocolată, un strat de biscuiţi și alune, o treime din crema cu unt de arahide, un strat de biscuiţi și alune, restul de cremă de ciocolată, un strat de biscuiţi și alune, restul de cremă cu unt de arahide.Se pune un ultim strat de biscuiţi și alune şi se dă la rece.
 

   Se lasă la rece peste noapte, apoi se răstoarnă forma şi se îndepărtează folia alimentară.Pe deasupra se toarnă, pe toată suprafaţa, crema caramel.Se uniformizează cu ajutorul unei palete.Peste stratul de caramel se toarnă glazura de ciocolată, care se obține topind pe baie de apă ciocolata amăruie, care se amestecă cu frișca lichidă.

   Pe deasupra se pot pune alune prăjite, sfărâmate.Se dă la rece pentru a se întări glazura, apoi se porţionează.

Casa care a uimit pe toată lumea

   Această casă este deosebită deoarece seamănă mai degrabă cu un garaj, are o amprenta la sol de doar 26 de metri pătrați, dar este complet mobilată, utilată și folosibilă.
 

   Poți găsi o astfel de casă în statul american Oregon și costă doar 70.000 de euro.

   Constructorul caselor în miniatură se numește Chris Heininge și a învățat să construiască locuințe mici, simple și ergonomice pe când era misionar creștin în Japonia și Hong Kong.


 


   Casa aceasta poate fi un real cămin deoarece  dispune de tot ce este necesar: sufragerie, bucătărie complet utilată și baie la parter.

   Deasupra bucătăriei se află patul de dimensiuni normale iar fiecare spațiu este folosit la maximum.

   Casa are inclusiv un șemineu, poziționat sub primele trepte ale scării care duce spre dormitor, sertare și spații de depozitare.

   Dacă doriți să vedeți mai multe poze dintr-o astfel de casă mititică, intrați aici.

Dieta cu care scapi de 10 kg

   Această dietă este una simplă și nu ai nevoie decât de puțină voință și de atenție.
 

   Nu este o dietă dificilă și nu are repercursiuni asupra sănătății, dar unele sacrificii tot trebuiesc făcute.

   Zahărul se înlocuiește cu miere și fiecare zi se începe și se încheie cu un pahar de apă caldă în care se adaugă o lingură de miere.

   Pentru o digestie mai bună se aleg carbohidrați nerafinați.




   Se poate consuma pâine, paste din cereale integrale și orez integral sau brun.

   Se recomandă proteine: pui, pește, porc, vită și ouă, dar se înlătură grăsimea și pielea.


   Este voie să se consume legume cât de multe, dar mai puține fructe.Se consumă salate, dar numai 3 porții de fructe pe zi.

   Se poate mânca iaurt, brânză neprocesată și lapte.

   Mâncăruri total interzise: fast-food, prăjituri, prăjeli, mâncare procesată, cartofi.

Prăjitura ”Visul unei nopți de vară”

   O prăjitură care se prepară rapid și este delicioasă se numește ”Visul unei nopți de vară”:

   Ingrediente:


   Pentru blat:
   150-200 grame nucă,
   7 ouă,
   7 linguri zahăr,
   7 linguri apă,
   5 linguri făină,
   2 linguri cacao,
   un plic praf de copt.


   Pentru cremă:
   2 budinci,
   500 ml lapte,
   6 linguri zahăr,
   1 pachet margarină Unirea.

   Pentru decor:
   ciocolată rasă.




   Mod de preparare:

   Se unge o tavă și se tapetează cu făină, apoi se pun nucile tăiate mărunt pe toată suprafață tăvii.
   Pentru blat: se bat albușurile spumă, apoi se adaugă zahărul, semixează puțin, se adaugă gălbenușurile, făina, praful de copt și cacaoa.Se amestecă totul bine apoi se pune compoziția în tavă peste nuci.Se dă la cuptor până trece testul cu scobitoarea.Se lasă blatul la răcit, se pune pe un platou.
 

   Pentru cremă: se fierbe laptele cu margarina până când aceasta se topește, se adaugă zahărul și se pregătește budinca după instrucțiuni.
 

   Se pune crema peste blat, apoi se dă la rece cam o oră și după aceea se rade ciocolata și se presară peste cremă.

sâmbătă, 4 iunie 2016

Prajitură Greta Garbo

    O prăjitură absolut senzațională, gustoasă, dulce și cu un aspect minunat este prăjitura ”Greta Garbo”.

   Ingrediente pentru foi:
   1/2 kg de făină,
   200 grame unt,
   2 ouă întregi,
   250 grame smântână groasă,
   100 grame zahăr pudră,
   25 grame drojdie proaspătă,
   un vârf de cuțit de sare,
   coajă rasă de lămâie.

   Umplutură:
   500 grame marmeladă fină,
   400 grame nuci măcinate,
   200 grame zahăr,

   Decor:
   100 grame ciocolată cu lapte,
   o lingură cu smântână lichidă sau frișcă lichidă,
   o linguriță cu unt.




   Mod de preparare:

   Se freacă drojdia cu zahărul până se lichefiază.Se adaugă untul la temperatura camerei, cele două ouă, pe rând și se mixează bine.Se toarnă smântâna,coaja de lămâie și făina.Se amestecă ușor și se lasă aluatul la crescut cam 40 de minute.
   Aluatul pufos se împarte în 4 părți egale și se întind 4 foi cu grosimea de o jumătate de cm, pe hârtie de copt.Fiecare foaie se întinde pe hârtie de copt de aceeași mărime cu tava.Se dezlipește foaia de pe hârtie după ce se așează în tavă.
   Nuca se amestecă cu zahărul vanilat și zahărul tos și se împarte în 3 părți egale.


   Se unge tava cu unt, se pune prima foaie peste care se întinde o parte din marmeladă, se presară din amestecul de nucă cu zahăr și se continuă cu cealaltă foaie și tot așa până la ultima care rămâne curată.
   Se lasă tava cu prăjitura la cald timp de 30 de minute să dospească și se dă apoi la cuptorul preîncălzit timp de o oră, la foc potrivit.
   Glazura lucioasa se pregătește la cuptorul cu microunde punându-se toate ingredientele într-un castronel și amestecând în ea, din 30 de secunde în 30 de secunde, până când se formează un sos gros.
   După preparare, glazura se toarnă peste prăjitură și se întinde uniform, după care prăjitura este gata de porționare.

Ce poți face cu o banană și un ou crud?

   Dacă nu știți cum să fertilizați în mod natural legumele, ar trebui să adoptați următoarea metodă.Puteți folosi acest truc pentru orice legumă, dar în rândurile ce urmează este vorba de o roșie, cu tot cu rădăcini.

   Se sapă o groapă în pământ, iar în accea groapă se pune o banană cu tot cu coajă și un ou crud.


 

   Peste acestea se așează roșia, cu tot cu rădăcină, pe care o acoperiți cu pământ.
 

   După câteva zile, atât banana cât și oul se vor descompune și astfel vor furniza nutrienți importanți pentru roșie.
 

   În acest mod veți avea legume 100% naturale, crescute cu grijă, fără conservanți sau chimicale.

Prăjitură Vișinica

   Una dintre cele mai bune prăjituri cu vișine este următoarea, descrisă în rândurile de mai jos.



   Ingrediente:

   500 grame vișine,
   8 linguri cu vârf făină,
   8 ouă,
   300 grame zahăr,
   4 linguri ulei,
   o fiolă esență de vanilie,
   coaja rasă de la o portocală,
   2 plicuri praf de copt,
   un praf sare,
   o lingură zeamă de portocală.


   Mod de preparare:

   Se spală vișinele și se scot sâmburii.Se lasă apoi într-o sită la scurs.
   Se bat albușurile spumă tare, împerună cu un praf de sare.Se încorporează apoi zahărul treptat și se mixează până când acesta se topește.Se adaugă apoi gălbenușurile, pe rând.Se încorporează apoi câte o lingură de făină, iar la final câte o lingură de ulei.La final se adaugă praful de copt, esența de vanilie și coaja de portocală.
   După ce totul s-a încorporat foarte bine, se adaugă o lingură de suc de portocale și se amestecă ușor, cu ajutorul unei spatule.
   Se toarnă compoziția în tavă.
   Într-o farfurie se adaugă puțină făină.Vișinele se tăvălesc cu partea tăiată în făină și apoi se așează peste blat cu partea pudrată în jos.
   Se coace prăjitura la cuptorul preîncălzit la 180 grade Celsius, timp de 30-40 de minute, sau până când devine aurie la suprafață și este bine pătrunsă în interior.
   Înainte de a fi servită, se lasă să se răcească foarte bine, la temperatura camerei.
   Se taie cubulețe, sau romburi și se pudrează cu zahăr pudră.

Prajitură Carpați

   Dacă aveți poftă de ceva dulce care să vă aducă aminte de copilărie, încercați această delicioasă prăjitură.

   Ingrediente:

   Pentru blat:
   5 albușuri și un gălbenuș,
   100 grame zahăr pudră,
   150 grame făină de grâu,
   foarte puțină sare.

   Pentru cremă:
   250 grame zahăr pudră,
   40 grame amidon alimentar,
   4 gălbenușuri,
   315 grame unt,
   80 grame cacao pudră,
   200 grame ciocolată neagră.




   Mod de preparare:

   Se bat spumă albușurile.Se încorporează treptat un gălbenuș mixat bine.Se adaugă făina în ploaie, zahărul și sarea.Se omogenizează.Se tapetează o tavă cu hârtie de copt, se pune aluatul în ea și se bagă în cuptorul încins la 200 de grade Celsius, pentru vreo 10-15 minute.Se scoate foaia din tavă și se acoperă cu un prosop, ca să se mențină caldă.
 

   Se mixează gălbenușurile cu amidonul alimentar.
   Se mixează untul cu cacao pudră, apoi compoziția cu gălbenușuri peste ele.Se omogenizează.
   Se taie foaia de aluat în fâșii pe lungime și se intercalează crema printre ele.
   Se decorează prăjitura cu cremă, se topește ciocolata și se acoperă prăjitura cu ea.

Ce domnișoară frumoasă s-a facut fiica lui Irinel Columbeanu

   Zilele trecute, într-un restaurant de lux din capitală și-a făcut apariția Irinel Columbeanu.
 

   Omul de afaceri nu era singur, ci a apărut însoțit de fiica lui, Irina, care s-a transformat într-o adevărată domnișoară și de bona fetiței.

   La doar 9 ani, micuța Irinuca reușește să atragă toate privirile prin atitudinea ei de copilă educată, mereu zâmbăreață și atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei.Este o fetiță frumoasă, gingașă și senină, iar acest lucru se poate observa la fiecare ieșire a ei în public.



 

   Se poate vedea cu ochiul liber că Irinuca este o fetiță ascultătoare, isteață și cu multe aptitudini, iar tatăl său nu doar că are un mare merit în toate acestea, dar este și extrem de mândru de fiica lui.
 

   Pe tot parcursul prânzului, atmosfera a fost una calmă, relaxantă, cei doi fiind mereu cu zâmbetul pe buze și dovedind faptul că se înțeleg de minune unul cu altul.
 

   La plecare, Irinuca l-a luat pe afacerist de mână și a mers cu acesta la o mică plimbare prin parc.

Cum a slăbit Nicoleta Luciu 11 kg în trei săptămâni

   Nicoleta Luciu este o femeie care arată mereu senzațional, chiar dacă are patru copii.
 

   Mereu i-a plăcut să aibă grijă de ea și pentru că luase câteva kilograme în plus, s-a pus pe treabă și le-a dat jos.
 

   A dat jos nici mai mult nici mai puțin decât 11 kilograme în mai puțin de o lună, iar celulita s-a diminuat considerabil.


 

   Cum? Vedeți în rândurile de mai jos.
 

   Dieta nu este una chiar simplă, dar frumusețea cere sacrificii, iar dacă există voință și determinare, atunci orice lucru pare posibil.

   O săptămână a consumat doar iaurt, o săptămână supă, o săptămână compot, iar după aceea a urmat o cură de detoxifiere cu sucuri, timp de zece zile.
 

   Vedeta declară că nu se simte deloc rău, nu are nici o problemă, kilogramele se topesc pur și simplu, iar sucurile sunt energizante.
 

   În toată această perioadă, Nicoleta a făcut spinning câte zece minute zilnic, iar activitățile împreună cu copiii săi, în aer liber, o mențin într-o formă de invidiat.

joi, 31 martie 2016

Prăjitura triunghi

   Prăjitura în formă de triunghi este cea mai simplă prăjitură pe care oricine o poate face rapid și fără probleme.

   Ingrediente:

   Prima cremă de ciocolată:

   150 grame margarină,
   15 linguri de zahăr pudră,
   3 linguri cacao,
   esență de rom.

   A doua cremă:
 

   un plic praf de înghețată de căpșuni,
   100 ml lapte rece,
   5 grame gelatină.

   În plus:

   30 bucăți biscuiți Petite Bure de cocos,
   bombonele decor de ciocolată.




   Mod de preparare:
 

   Se pregătește prima cremă de ciocolată, frecând bine margarina aflată la temperatura camerei împreună cu zahărul pudră, esența și cacaoa, până ce devine o cremă omogenă.Crema de căpșuni se obține mixând praful de înghețată cu laptele rece și apoi turnând în fir subțire, gelatina dizolvată în prealabil.
 

   Într-o formă de cozonac se așează biscuiții astfel încât să se construiască o piramidă.Se ung biscuiții cu un strat subțire de cremă de ciocolată, apoi se presară deasupra bomboane de decor din ciocolată, se montează și al doilea strat de biscuiți, lipindu-se de cei unși, apoi se toarnă jumătate din crema de căpșuni, se presară iarăși bombonele de ciocolată, se toarnă și restul de cremă și se nivelează ușor, apoi se așează peste crema de căpșuni, ultimul strat de biscuiți lipiți între ei cu cremă de ciocolată.Acest ultim strat de biscuiți vor forma baza piramidei.
   Se lasă la frigider cel puțin două ore apoi se taie felii subțiri care se pot decora după preferință cu ciocolată topită, cacao, zahăr pudră, frișcă.

Beneficiile leurdei

   Leurda este supranumită şi "usturoiul sălbatic", datorită mirosului pe care îl emană.

   Această plantă este extraordinar de sănătoasă, având efecte miraculoase asupra organismului nostru.

   Frunzele de leurdă sunt într-adevăr miraculoase, având proprietăţi depurative şi capacitatea de a purifică sângele, ficatul, stomacul şi intestinele.
   Aceste frunze au capacitatea de a curăţa rinichii şi vezica urinară.Totodată elimina excesul de acid uric care este foarte dăunător bolnavilor de gută.


   Ajută la curăţarea sângelui de substanţele toxice, reduce hipertensiunea arterială, scade nivelul colesterolului şi previne accidentele vasculare.

   Leurda este benefică şi în cazul fumatului deoarece poate înlătura efectele nocive ale nicotinei din organism.


   Leurda ajută la tratarea insomniei, stimulează capacitatea de memorare, combate momentele de lapsus, stările depresive şi stările de anxietate.



   Consumată regulat, leurda, poate duce la prevenirea bolii Alzheimer dar şi a demenţei.Mai mul decât atât, din pricina unor substanţe pe care le conţine, leurda ajută la sporirea activităţii creierului, stimulând memoria şi concentrarea.

   Având proprietăţi curative foarte puternice, leurda este eficientă în tratarea indigestiei, insuficienţei biliare, a colicilor abdominali, balonării şi dizenteriei.De asemenea ajută la distrugerea viermilor intestinali.

   Folosită extern are efecte miraculoase în combaterea reumatismului, iar cataplasmele cu frunze de leurdă sunt cele indicate.Tot prin uz extern, leurda tratează efectiv eczemele, herpesul, rănile greu vindecabile, scrofuloza şi alte boli cronice de piele.Pentru furunculi se pot folosi cataplasmele cu frunze de leurdă.

   În cazul afecţiunilor precum bronşita, tuberculoză pulmonară sau infecţii la nivelul căilor respiratorii superioare, cum ar fi gripa sau răceala, leurda are efecte miraculoase şi este un remediu natural extrem de folositor.De asemenea ameliorează insuficientă respiratorie provocată de tuse.

Prăjitură Zebra

   Această prăjitură pare o prăjitură obișnuită, în două culori, dar după ce veți urmări filmulețul în care se explică modul de preparare, veți observa că nu este un preparat banal.Interiorul prăjiturii este unul surprinzător, dar nu este deloc greu să o pregătiți.
 

   Puteți prepara prăjitură Zebra ori de câte ori vă doriți un desert apetisant și deosebit de aspectuos.



   Ingrediente:

   375 grame făină,
   350 grame zahăr,
   4 lingurițe drojdie uscată,
   250 ml lapte,
   20 grame unt.


   Pentru a afla cum se prepară, urmăriți acest filmuleț.



Băutura care topește grăsimea

   Această băutură se prepară doar din două ingrediente, este foarte simplu de preparat și are darul de a ne ajuta să scăpăm de grăsimea nedorită.
 

   Ai nevoie de țelină și lămâie pentru a prepara băutura minune.
 

   Acestea stimulează digestia și ard grăsimile din organism.Băutura îți va calma stomacul în cazul în care ai mâncat alimente grele. 


 

   Mod de preparare:
 

   Se taie în bucățele jumătate de kilogram de rădăcină de țelină și se stoarce sucul de la un kilogram de lămâi.Coaja lămâilor și țelina se fierb în 1-2 litri de apă.Când se răcește se adaugă sucul de lămâie.
   Se consumă sucul de trei ori pe zi, un pahar (aprox. 150 ml) înaintea meselor principale.
   Restul se păstrează în figider pentru zilele următoare.

marți, 29 martie 2016

Ceai detoxifiant și alcalinizant

   Dacă dorim să fim sănătoși și mereu în formă, este indicat să consumăm zilnic o cantitate de doi litri de apă.
   În acest fel, organismul notru este curățat de toxine, funcționează în mod normal și reușim să prevenim numeroase afecțiuni.
   Însă, dacă dorim o detoxifiere completă, putem apela la unele ceaiuri, cu proprietăți de curățare, alcalinizare și reducere a inflamațiilor din corp.
   O astfel de rețetă de ceai, este următoarea, iar în combinație cu exercițiile cardio, acest tip de ceai, topește și grăsimea de pe burtă.




   Ingrediente:
 

   un sfert de lămâie, tăiat felii,
   o bucățică de ghimbir, rasă,
   jumătate de linguriță de scorțișoară,
   o linguriță de ceai alb,
   o linguriță cu miere.

   Mod de preparare:
 

   Se amestecă toate ingredientele cu două căni de apă fiartă într-un ceainic.
   Se consumă toată cantitatea pe parcursul unei zile, întotdeauna proaspăt.

Prăjitură Fanta

   Prăjitura Fanta este devorată de foarte multe persoane deoarece este gustoasă și are un aspect apetisant.

   Ingrediente: 

   Blat:
   6 ouă,
   6 linguri zahăr,
   4 linguri făină,
   2 linguri cacao,
   100 ml ulei,
   un plic praf de copt,
   un praf de sare.

   Cremă:
   500 grmae brânză de vaci,
   200 grame unt, 82% grăsime,
   200 grame zahăr pudră,
   o fiolă esență de vanilie.

   Glazură:
   2 plicuri budincă de vanilie,
   800 ml suc Fanta,
   5 linguri zahăr. 




   Mod de preparare:
   Blat: Se separă gălbenușurile de albuș.Se mixează gălbenușurile cu zahărul( 1-2 minute) apoi se adaugă uleiul și se mixează în continuare.Se adaugă făina amestecată cu cacaoa și praful de copt.

   Se bat albușurile spumă, cu sare și se încorporează în compoziția de gălbenușuri.Se amestecă ușor, cu mișcări lente, de jos în sus.
   Se toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.Se dă tava la cuptorul preîncălzit, pentru 25 de minute la foc mediu.După ce trece testul cu scobitoarea, se lasă la răcit.

   Crema: Se mixează untul moale cu zahărul pudră până devine spumă, apoi se adaugă brânza și esența și se mixează în continuare.Se întinde crema peste blatul răcit și se dă tava la frigider pentru cca 2 ore.

   Glazura: Se prepară budina urmând indicațiile de pe plic, doar că în loc de lapte, se folosește sucul Fanta.Când este puțin călduță se toarnă peste stratul de cremă și se reintroduce prăjitura în frigider.
   După două ore de stat la frigider, prăjitura se poate porționa și servi.

Prăjitură dalmațiană

   Deși denumirea poate părea una ciudată, această prăjitură este un deliciu.



   Ingrediente:

   Pentru blat:
   200 grame biscuiți cu ciocolată,
   scorțișoară după gust,
   100 grame unt.

   Pentru cremă:
   150 grame smântână,
   800 grame crema de brânză,
  150 grame zahăr,
   o sticluță esență de vanilie,
   4 ouă,
   100 grame ciocolată neagră,
   scorțișoară după gust.

   Mod de preparare:
   Se pisează biscuiții, apoi se amestecă împreună cu untul și scorțișoara.Se pun într-o tavă specială pentru cheesecake, care se tapetează cu hârtie de copt.Se presează bine, ca să se așeze uniform.
   Se amestecă brânza, zahărul, esența de vanilie, apoi și smântâna.Se adaugă apoi ouăle și se amestecă până la omogenizare.2/3 din amestec se toarnă peste aluatul din biscuiți și se întinde bine.
   Ciocolata se topește la bain-marie sau în cuptorul cu microunde.
   Restul din crema de brânză se toarna peste, apoi se adaugă și scorțișoara.Cu ajutorul unei lingurițe, se formează niște cercuri din ciocolată.
   Pe deasupra, se poate turna o glazură de ciocolată.
   Prăjitura se bagă la cuptor pentru 15 minute, la temperatură medie.

Budincă din pâine

   Acest tip de budincă este delicios și se prepară extrem de rapid.

   Ingrediente:
 

   o franzelă albă feliată,
   4 ouă,
   500 ml lapte,
   150 grame zahăr,
   80 grame stafide,
   zahăr vanilat,
   o esență de rom,
   coajă de lămâie.




   Mod de preparare:
 

   Se taie fiecare felie în 4.
   Se pun bucățelele într-o tavă și se lasă în cuptor până încep să se rumenească.
   Se bat ouăle într-un vas și se amestecă cu zahărul, coaja de lămâie și romul.
   Se toarnă compoziția rezultată peste pâinea din tavă și se adaugă stafidele.
   După 20 de minute budinca este gata și se poate servi pudrată cu zahăr vanilat.