sâmbătă, 27 februarie 2016

10.000 de Euro pentru fiecare bebeluş

    Începând cu anul 2018, copiii nou născuți ar putea primi de la statul român suma de 10.000 de euro. Este o propunere făcută de reprezentanţii Partidului Noua Românie, care vor ca prin această măsură să îi ajute pe tineri să îşi continue studiile, să îşi deschidă o afacere sau chiar să îşi cumpere o casă. Potrivit proiectului,
statul deschide un cont la naşterea copilului în care virează apoi câte 300 de lei lunar.

    Conform proiectului, banii vor putea fi utilizați doar în momentul în care copilul a împlinit vârsta de 18 ani și poate demonstra că a absolvit 12 clase. Acești bani pot fi folosiți doar de titular și numai în următoarele situații: pentru studii universitare, pentru a-și cumpăra o locuință, pentru a-și deschide o afacere sau pentru a se trata de vreo boală, în caz că este un tratament mai costisitor, titrează Vocea Românilor.
Această lege, a depozitului bancar înființat la naștere, are rolul de a recompensa fiecare copil născut în țară, pentru a-l ajuta să aibă un start în viață, dar și pentru a crește gradului de educație.În cazul în care titularul contului moare, banii nu sunt moșteniți de familie și se întorc la stat.
De la 1 ianuarie 2018, copiii cu vârsta între 0 și 18 ani vor primi o alocație lunară de 300 de lei. La vârsta de 6 ani, alocația va fi acordată numai dacă copilul este înscris la o școală gimnazială.Inițiatorii proiectului își propun să crească natalitatea din țară, să sprijine copiii pentru educație și dezvoltarea personală.

Gemene diferite

    O tânară de 20 de ani din Anglia a avut cea mai mare surpriză din viaţa ei atunci când a dat naştere la două fetiţe gemene, care bineînţeles i-au adus multă fericire şi bucurie în viaţă.Surpriza cea mare a fost atunci când a observat că una dintre fetiţe este albă precum laptele, iar cealaltă este mulatră.Se pare că prima fetiţă a luat caracteristicile fizice ale mamei, în timp ce a doua a luat caracteristicile fizice ale tatălui care este mulatru, deşi sansele ca acest lucru să se întample este de unu la un milion.

    Partea amuzantă este că prietenii cuplului glumeau în timpul sarcinii ca ar fi frumos să iasă un copil alb şi celălalt mulatru şi iată că acest lucru a devenit realitate.

Ser antirid

    După vârsta de 40 de ani, femeile încep să îşi facă griji tot mai mari din cauza ridurilor şi încearcă mereu să apeleze la diferite trucuri pentru a scăpa de aceste riduri încercând tot felul de seruri sau creme.Unul dintre trucurile folosite constă în folosirea uleiului de argan care are proprietăţi incredibile în regenerarea părului sau a pielii.

    Noi vă vom sfătui să folosiţi o reţetă antirid pentru care veţi avea nevoie de 50 ml de ulei de argan, 5 capsule de vitamina E şi 2 dischete de bumbac.
    Preparați un mix omogen, combinând uleiul de argan cu capsule de vitamina E. După ce ați obținut o compoziție omogenă, înmuiați dischetele și lăsați-le cu soluția în jurul ochilor. Lăsați conținutul pentru zece minute, timp în care vă puteți relaxa stând întinsă. Mai apoi, îndepărtați dischetele de bumbac și masați ușor pielea din jurul ochilor utilizând degetele.
    Pentru un efect mai bun, vă sfătuim să aplicaţi acest mix omogen câte puţin în fiecare seară.

marți, 23 februarie 2016

Budincă de brânză

   Această rețetă se prepară extrem de rapid și budinca de brânză este delicioasă.



   Ingrediente:

   120 grame brânză dulce de vaci,
   100 ml lapte dulce,
   3 ouă,
   2 linguri nucă de cocos,
   4 linguri zahăr,
   2 linguri griș,
   un plic praf de copt,
   2 linguri făină,
   o esență vanilie,
   o linguriță coajă de lămâie,
   o mână stafide,
   un praf sare.
 

   Mod de preparare:

   Se amestecă ingredientele pe rând până rezultă un aluat mai gros decât cel de clătite.
   Cu puțin unt se unge un vas de yena și se toarnă compoziția.
   Se dă vasul la cuptorul preîncălzit la 180 grade Celsius, pentru 45 minute.
   Se scoate vasul când bunica se rumenește puțin și se taie după ce se răcește puți
n.


Sandwich Monte Cristo

   Un sandwich bun și gustos îl putem savura atât la micul dejun, cât și la cină.De asemenea, o gustare sățioasă poate fi reprezentată de un astfel de sandwich.Să vedem de ce avem nevoie.



   Ingrediente:

   2 ouă,
   4 felii de pâine,
   2 linguri de muștar,
   2 linguri de maioneză,
   200 grame șuncă presată,
   30 grame brânză rasă,
   2 linguri cu unt,
   sare și piper după gust.


   Mod de preparare:

   Se bat ouăle bine într-un vas îndeajuns de încăpător pentru un sandwich, cu puțină sare și piper.
   Se formează sandwich-urile cu muștar, maioneză, cașcaval și șuncă.
   Se pune sare și piper după gust și se presează puțin.
   Se topește untul într-o tigaie, la foc mic.
   Se înmoaie bine fiecare sandwich în parte în oul bătut și se pune în tigaie.
   Se prăjește câte 2-3 minute pe fiecare parte până se rumenește ușor și brânza se topește.
 



Ruladă cu cocos și ciocolată

   O ruladă dulce este mereu apreciată, indiferent de ingredientele pe care le conține, iar rulada cu ciocolată și nucă de cocos este deosebit de gustoasă.

   Ingrediente:

   un pachet și jumătate de biscuiți,
   câteva linguri cu cacao,
   un pahar cu lapte,
   o lingură cu margarină,
   o ceașcă cu nucă de cocos,
   ½ ceașcă cu zahăr,
   câteva bucățele de ciocolată.




   Mod de preparare:

   Se mărunțesc foarte bine biscuiții într-un robot de bucătărie.Se amestecă biscuiții fărâmițați cu laptele, cacaoa și margarina.Se omogenizează, se modelează compoziția sub formă de bilă, se acoperă cu folie și se bagă în frigider peste noapte.
   A doua zi se amestecă nuca de cocos cu zahărul.
   Se scoate compoziția și se lasă la temperatura camerei și după ce se înmoaie puțin, se pune deasupra o folie alimentară și se trece peste ea cu sucitorul de câteva ori, fără a se subția.Se întinde uniform compoziția de nucă și zahăr peste foaia de blat și se rulează.Se topește ciocolata la bain-marie și se decorează rulada cu ea.Se bagă rulada cu cocos și ciocolată înapoi în frigider, pentru câteva ore.

sâmbătă, 20 februarie 2016

Cum a slăbit Sânziana Buruiană după naştere

    Sânziana Buruiană a devenit mamică acum câteva luni, dar a reuşit să slăbească fără să clipească, stârnind invidie în jurul ei.
La doar o lună de când a devenit mamă, Sânziana Buruiană și-a revenit complet, după naștere. Blonda nu mai are nici măcar un kilogram în plus și asta fără a ține vreo dietă.

    Nici nu ar avea cum, pentru că alăptează! Secretul siluetei sale ni-l dezvăluie chiar ea: ”Am avut norocul să nu mă îngraș în timpul sarcinii mai mult de zece kilograme, pe care le-am dat jos imediat, după ce am născut. Nu am făcut nimic să slăbesc, nu fac sport, nu am restricții alimentare. Nu consum deloc fasole, varză și alte alimente care i-ar putea face rău bebelușului. Am reușit să ajung la greutatea dinainte cred că doar datorită faptului că alăptez”.


    Sânziana a mai spus că nu a stabilit încă data botezului fetiței sale. ”Acum e prea micuță, iar apoi se va intra în postul Paștelui. Cred că o vom creștina abia după”, a adăugat aceasta pentru Libertatea.