Se afișează postările cu eticheta zahar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zahar. Afișați toate postările

miercuri, 2 decembrie 2015

Prăjitură cu cremă de lămâie

   Prăjiturile cu lămâie sunt foarte bune și nu durează mult pregătirea lor.

   Ingrediente:
   Pentru blat:
   200 g făină,
   130 g zahăr,
   un sfert de linguriţă sare,
   170 g unt nesărat, de la frigider, tăiat cubuleţe.
   Pentru cremă:
   6 ouă mari,
   390 g zahăr,
   220 ml zeamă de lămâie proaspăt stoarsă,
   65 g făină,
   zahăr pudră, pentru decor.

   Mod de preparare:
   Cuptorul se preîncălzeşte la 160 de grade Celsius.
   Într-un castron adânc se amestecă făina cu zahărul şi sarea.
   Se adaugă untul şi se amestecă folosind un mixer, la viteză medie, până capătă un aspect sfărâmicios.
   Se pune într-o tavă unsă cu puţin unt şi se presează uşor pe fundul tăvii.
   Blatul se coace 20-25 de minute, până devine auriu.
   Se lasă să se răcească la temperatura camerei.
   Temperatura cuptorului se reduce la 150 de grade Celsius şi se începe pregătirea cremei.
   Într-un castron se bat ouăle cu zahărul.
   Se adaugă zeama de lămâie, apoi făina şi se omogenizează.
   Crema se toarnă peste aluatul ca o crustă.
   Se coace 40-45 de minute, până când crema se aşază.
   Se răceşte la temperatura camerei, apoi se dă la rece aprox. o oră.
   Când s-a răcit bine, se porţionează şi se pudrează cu zahăr.

marți, 17 noiembrie 2015

Trucuri pentru cea mai bună plăcintă cu mere

   De multe ori gospodinele întâmpină probleme atunci când pregătesc plăcintă cu mere.Ține cont de câteva sfaturi și plăcinta ta va fi cea mai bună.

   Pentru un gust deosebit, folosește mai multe soiuri de mere.
   Merele nu se pun cu tot cu coajă, aceasta nu îi dă un plus de aromă, dimpotrivă.
   Trebuie avut grijă la cantitatea de zahăr, iar proporțiile trebuiesc respectate.
   Se poate adăuga un topping de mac sau nuci, care vor da o aromă deosebită.
   Dacă nu știi când să scoți plăcinta din cuptor, apasă aluatul, ușor, cu lama unui cuțit.Dacă acesta este tare, se poate acoperi plăcintă cu o folie de aluminiu și se mai lasă la cuptor.Astfel, aluatul se poate înmuia și merele nu rămân crude.